Abia acuma, când trebuie să aleg împreună cu soţia mea şcoala primară din Cluj la care urmează să fie înscris fiul nostru reuşesc să înţeleg oarecum dilema prin care au trecut părinţii mei, atunci când în 1975 m-au înscris în clasa I la şcoala germană din Bistriţa. Surorile mele învăţau în limba maghiară dar nu ştiu exact ce nu era în regulă cu învăţătoarea maghiară cu care ar fi trebuit să învăţ, în plus tata amintea câte-odată ce rău îi pare că mama sa săsoaică nu l-a învăţat germana (pentru că bunicul nu ar fi lăsat-o). Aşa am ajuns la 6 ani într-o clasă de vreo 42 de elevi din care jumate erau saşi şi vorbeau în săseşte iar ceilalţi nu ştiau o boabă germană şi vorbeau româneşte.
Mergeam săpămânal la Feidel Onkel ca să mă înveţe germană. Îmi amintesc mirosul amestecat de cafea şi pâine prăjită ce plutea prin camera în care trebuia să tot merg de jur-împrejur şi să numesc obiectele văzute în limba germană. Feidel Onkel era tot timpul ocupat cu ceva: ba schimba pământul de la flori, ba citea ziarul Neuer Weg ori lua de pe dulap autoportretul său în ulei şi mai adăuga câte o tuşă de gri colorat pe pânză. În curte avea cioplită de el o replică a mesei tăcerii al lui Brăncuşi...
Nu ştiu dacă datorită lui sau a diapozitivelor, pe care unchiul meu din Bucureşti ni le proiecta câteodată cu picturile din Ermitaj, mi-a trecut prin minte pe când eram elev în clasa a 11-a că aş da admitere la o facultate de artă. Unchiul meu mi-a dat peste nas zicând că acolo nu reuşesc să intre decât cei cu pile foarte mari, şi oricum tot timpul copilăriei mele ziceam că vreau să mă fac mecanic de locomotivă ca tatăl meu, aşa că n-aveam decât să încerc la Politehnică.
Abia după armată şi noroc cu "revoluţia" lui Iliescu am ajuns să fiu student la Politehnică la secţia Utilaj Tehnologic. În timp ce eram muncitor la fabrica de robineţi industriali din Bistriţa m-am înscris şi la Şcoala Populară de Artă la secţia pictură condusă de Retegan Macedon, aşa că ajuns student politehnist la Cluj m-am înscris şi aici la Şcoala Populară de Artă. I-am avut ca profesori pe Gavrilaş Gavril şi Sorin Câmpan, iar Istoria Artei am studiat-o cu dl. Mândrescu. Eram o trupă bună, care ne pregăteam sârguincios făcând studii în desen sau culoare după model, mulţi dintre noi au reuşit la admitere chiar în acel an. Eu am fost primul sub linie la secţia pedagogia artei, aşa că atunci când am fost întrebat dacă nu doresc să ocup unul din locurile rămase libere de la secţia ceramică am acceptat bucuros că scap de Politehnică.
În primul an am studiat desen cu Titu Toncian, culoare cu Dana Fabini, modelaj cu Nicu Procopan şi compoziţie cu Cornel Ailincăi. Ulterior frecventam în paralel cursurile americancei Erika Wolf de la Michigan University cu un curs finanţat de Fundaţia Soros despre arta secolului XX şi în semestrul doi arta contemporană. Anul următor Mary Donahue din New York şi apoi doi ani la rând Sylvie Moreau din Franţa au condus cursul ce ne introducea în lumea artei contemporane internaţionale.
După 6 ani de studii la Academia de Arte Vizuale "Ioan Andreescu", cum se numea pe-atunci, am ajuns înapoi la Bistriţa, profesor la proaspăt înfiinţatele clase de arte de la şcoala Andrei Mureşanu (acolo unde erau şi clasele de limba maghiară). În anul următor s-a înfiinţat Liceul de Arte Plastice "Corneliu Baba" dar nu am rămas prea mult aici şi după ce m-am perindat pe la mai multe şcoli clujene am ajuns la Şcoala Specială pentru Deficienţi de Auz nr.2 Cluj, cu predare în limba maghiară. Aici am descoperit importanţa uriaşă pe care o are ceramica pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil sau adolescent. Am început să experimentez împreună cu două colege profesoare deţinând atestat psihoterapeutic tehnica "câmpului cu lut" (Arbeit am Tonfeld) dezvoltată de Heinz Deuser, obţinând rezultate foarte bune.
La primele expoziţii de grup din afara academiei am participat cu picturi mai apoi tot mai mult cu instalaţii, la început cu colegi studenţi pe urmă colegi profesori de la Bistriţa sau Cluj şi cu soţia mea Judith. Abia expoziţia personală "de nivelări" de la Muzeul Judeţean Bistriţa în anul 1999, curator Rodica Adriana Barna, a avut ca temă ceramica, expoziţia şi frumosul catalog documenta drumeţiile făcute împreună cu soţia mea, atunci când hălăduind pe dealuri adunam diverse soiuri de lut, îi dădeam o formă pe care o pietrificam folosind diferite metode primitive de ardere în aer liber. Expoziţia a fost prezentată şi la Galeria Veche din Cluj, prilej cu care am făcut cunoştinţă cu Eugenia Pop, cea care de mulţi ani face astfel de experimente cu arderi ale ceramicii în aer liber.
Cele câteva săptămâni petrecute la "International Ceramics Studio" din Kecskemet la invitaţia ceramistei Jakobovits Marta m-a atras şi mai mult către lumea vastă a ceramicii şi mi-a reaprins dorinţa de a aprofunda domeniul acesta artistic.
Cursurile de masterat de la Universitatea de Artă Cluj, secţia ceramică au fost un prilej de reîntâlnire cu foştii mei profesori, Cornel Alincăi şi Titu Toncian, şi de continuare a cercetărilor mele. Practica Erasmus de la Fundaţia Keramion din Frechen (Köln) mă ajută să cunosc mai bine lumea ceramicii germane în contextul foarte strâns legat de cel internaţional dar şi în mediul local propice creat de diverse organizaţii, colecţionari şi iubitori ai ceramicii de aici. Colecţia de ceramică modernă şi istorică, biblioteca plină cu comori de specialitate, precum şi munca muzeografului ceramist se dovedeşte a fi foarte interesantă.
Statutul mereu pus sub semnul întrebării al ceramicii ca fiind un domeniu al sculpturii, picturii sau al designului, al meşteşugului, chimiei, olăritului sau al artei fine, istoria ei unică, tehnicile infinite şi posibilitatea nelimitată de studiu al formelor, culorii, tehnicile de ardere mă vor atrage mereu către ceramică.
